Linul razboi al diminetii

Oau, de cand n-am mai fost pe aici… A trecut ceva timp. De ce revin? Pentru ca inceputul diminetii sau sfarsitul noptii trebuie sa fie loc al gandurilor, un simplu dar amplu prolog pentru somnul ce va veni.

Racoarea ce abunda camera si cantecul creaturilor micute si ciudate ma fac sa scriu. Ziua se confunda cu noaptea, un ultim efort al noptii sa mai ramana. Dar deja cantecul victoriei vine din partea creaturilor ciudate ale diminetii, ale unei noi zile ce va trece iarasi peste noi. Oricat am incerca sa parem de importanti, la finalul zilei sau la inceputul ei putem realiza ca de fapt totul trece pe langa noi. Unele lucruri le simtim puternic rau de tot ca un cutit ce tocmai ne perforeaza cordul. Altele sunt doar o mangaiere a lamei subtiri… Si, intr-un final, realizam ceva? Ne uitam in oglinda si realizam cum toate cutitele ce ne-au lovit, ne-au mangaiat sau pe care le-am privit trecand milimetric, ne-au facut sa fim ceea ce suntem acum.

Toti vorbesc despre minunatia cantecului pasarilor diminetii, folosindu-le drept asemanare a frumosului. Oare cati au avut rabdarea sa-si inchida ochii pentru a le asculta? Respirati adanc si ascultati-le. E linistitor si te poarta inspre un somn frumos, unde inainte de a intra in vise, iti vei trece haotic niste ganduri care te preocupa. Unii nu pot ajunge la vis din cauza gandurilor. Poate si pentru ca n-au avut rabdarea sa asculte acest minunat concert, oferit gratis, cu scaun oriunde vrei tu.

Sambata

Si iata ca veni seara in care ma intorc aici, impins de nesomn, dar si de o stare nu tocmai agitata ce ma provoaca sa-mi imprastii gandurile aiurite… Privind ce scriam cam acum doi ani, am ramas putin surprins de starile pe care le puteam imprima cititorilor. Oare acum as mai putea? Diferenta e ca atunci nu-mi propuneam nimic. Scriam natural, pentru ca asa imi venea sa o fac. Nu ziceam “azi scriu despre asta”. O faceam. Nu editam nimic, lasam textul sa curga. Doua trei idei principale, apoi urma dezvoltarea lor intr-un dans haotic al buricelor degetelor pe tastatura aceluiasi laptop pe care imi vars si acum sentimentele iluzorii.

Si e sambata. Multe lucruri se fac sambata seara. E o seara simbolica pentru noi, adolescentii. De fapt, pentru toti in general. Sambata seara trebuie sa iesim si sa ne distram! Pentru ca in timpul saptamanii suntem la servici, vineri seara ne odihnim, ne relaxam dupa o saptamana grea. Duminica, pana spre dupa-amiaza ne revenim din betia de sambata seara. Mai spre seara, ne odihnim pentru lunea ce vine. Poate iesim prin parc, pe la pranz.

Dar de ce asa? De ce sambata seara trebuie sa fiu bagat in priza pentru distractie? Nu, multumesc. Sa fiti voi gata de distractie, planuindu-va weekendul cu zeci de exercitii de imaginatie. Eu ma ghidez dupa starea de moment. Degeaba sunt vineri entuziast in legatura cu ce voi face in seara urmatoare. Daca in seara urmatoare am o migrena sau ma napadesc gandurile eminesciene (stiti voi, epoca romantismului…).

Prefer patul meu de-acasa si nu-s atat de idiot incat sa ma uit la cearceafuri daca imi zambesc. Daca e doar un ranjet prefacut? … Prefer un film, un serial, o muzica linistitoare ascultata cu ochii inchisi, cu gandul departe la cele ce au fost si vor mai fi. Prefer relaxarea totala, linistea totala unei relaxari de moment, unei linisti aparente. Prefer zgaltaitul din picior in timp ce tin laptopul pe el in loc de zgaltaitul intregului corp pe ritmuri anoste, plictisitoare si mereu aceleasi dintr-un club cu lumini ce zburda aiurea, plin de oameni surzi sau nedoritori de dialog prelungit, ce arunca niste zambete trecatoare, imbiati de linistea aparenta, imbaiati de lumini, inconjurati de atatia ca ei…

Intr-un acces de egocentrism, ma prefer pe mine lor. Acolo nu-mi mai aud gandurile, acolo sunt ascuns de mine si dedicat lor intru-totul. Chiar si in momentele de oprit si meditat, tot al lor sunt. Pentru ca am ganduri repetitive, scurte ce imi vorbesc despre cata plictiseala e acolo.

Iar ei nu danseaza, ei se zbantuie, se zgaltaie acolo. Dansul e ceva mult mai complex. Nu am un talent deosebit la asta, dar ii admir tare pe cei care pot desena atat de frumos miscarile acelea deosebite pe ritmuri unice, placute. E arta, e gratie. E o bucurie sa privesti, o mica durere ca nu poti participa. Cat despre dansul pe alte muzici, ala neoficial, e relaxant, e placut, e imbietor. Si abia atunci, in dansul ala pe muzici straine zbenguiasilor, ma simt bine fiind al lor. Uitand de mine intr-un mod placut. Zambind. Natural.

Apel uman

Chiar nu vreau sa-l abandonez si p-asta. Am scris pe bratianul, n-am mai avut timp de el. Plus de asta, am preferat cititul. Plus “House md” si “Entourage”. Care-s foarte bune. Omoara timpul perfect. Zambetul starnit de aroganta lui House sau de peripetiile lui Vince & co. sunt inamicul perfect pentru serile in care eu, ca multi alti dintre voi, ne gandim la rutina si la plictiseala. Sau privim in gol messul, asteptand sa intre pe acel (acei) cineva cu care-ti mai omori timpul vorbind.

Dar de ce sa astepti cand poti sa faci lucruri mult mai placute? In loc de mess, iesi in oras la o cafea. Chiar daca-i frig. Inautru e cald si sunt ceva locuri in orasul asta unde-i buna cafeaua.

Ca oricine, vreau mai bine si mai mult. Dar, cacat!, nu se poate. E scoala. Si e zilnic la fel. E o rutina fortata. Dar sa-ncercam sa scoatem ce e mai bun din toate astea. Sa radem, sa ne distram. Inca mai putem face lucruri tampesti, pe care nu le vom mai putea face peste ani… Sunt ultimele clipe de libertate totala, de fara griji. Hai sa profitam! Chiar si in mediul asta ce ne impinge mai degraba spre tristete.

Revolta experientei

Tocmai ce am vazut pe realitatea o profesoara foarte revoltata ca se scoate latina din scoli. Si ca toata lumea face tic. Se lauda ca are 20 si ceva de ani in invatamant. Cred ca pe orice profesor intrebi, toti se lauda cu anii de vechime pe care-i au. Dar ei, in toti acesti ani, au predat aceeasi materie, aceleasi lucruri. Deci este irelevant.

Latina e inutila. Pe clasa a 8-a, toti fac romana in ora de latina. In liceu, e tratata superficial. Nimeni nu invata latina, pentru ca nu trebuie la absolut nimic. Una este cultura latina, istoria latinitatii si alta este gramatica limbii latine, pe care se pune atat de mult accent.

Iar tic-ul. De ce facem tic? Pentru ca trebuie sa invatam sa jucam counter cat mai bine! Teoretic, tic-ul este folositor pentru ca ne invata sa lucram pe calculator, lucru care trebuie inevitabil in ziua de azi. Practic, e zero. Cel putin pentru mine.

Aceasta masura de a concedia profesori ar fi foarte buna, daca ar fi aplicata corect. Profesorii nu vor fi pastrati in invatamant in functie de rezultatele pe care le au. Probabil victime vor fi cei tineri. Pastrati vor fi pdl-istii, indiferent cat de prosti sunt (se cam subintelege din fripturismul aderarii la acest partid cu o doctrina binedefinita).

Acum un an…

…Era tabara de iarna. Era Predeal, era relaxare, era ceva nou. Era baie cu spuma. Era tare frumos. Si am incercat sa apreciez momentele. O saptamana in care pur si simplu nu am fost rational. Am trait. Si atat. Si a fost frumos. Sunt trist cand spun “a fost”…

Acum? Zero. Nici macar o excursie. Ski, in vise. Dormit pana la doua doar pentru a trece ziua mai repede. Plus de asta, stricat ritmul de somn. Si privirea goala in tavan cu gandul “ce fac azi?” si cu aceleasi raspunsuri. Si clar e urat daca ajungi sa ti se para interesante niste activitati atat de insignifiante, sa le acorzi o asemenea importanta. Activitati pe care cu un an in urma nu le-ai fi facut. Pentru ca aveai altceva mai bun.

Nu pot asa. Dar altfel nu se poate. Stam si ne pierdem in detalii, trecand pe nesimtite de perioada care ar trebui sa fie cea mai frumoasa. Ei bine, nu o simt. Si cred ca multi gandesc la fel… Nimic nou sub soarele inselator de februarie 2010.

Violetul inapoi

Umbland din site in site in clipele goale, am dat de asta:  http://nobasescuday.blogspot.com/ .

Avand in vedere ca nu mi-au aprobat comentariul lasat la ei pe site, voi comenta aici. Tin sa precizez ca i-am invitat la o discutie despre sensul acestei zile, nu am jignit, nu am injurat.

Insii astia vor sa faca o zi care sa se numeasca “no basescu day”. Adica ziua fara base, sa-nteleg. In care sa poarte violet, totusi. Adica sa arate ca sunt impotriva lui basescu. Eventual sa iasa si in strada.

Vor sa il ignore ( “no basescu”) dar sa il si nege, amintind de apartenenta lor la grupul anti-base prin purtarea de violet? Cam asta e ideea acestei zile. O idee aberanta, stupida.

Pentru ca base nici macar nu cred ca a auzit de voi. Probabil nici nu va auzi. Iar daca va auzi, va zambi in stilui caracteristic. Nu a facut nimic 5 ani si mai sta inca 5 la Cotroceni. Aceasta este realitatea. Se lupta cu morile de vant. A fost reales. Nu mai conteaza cum. Si sa nu spuneti ca electoratul lui este unul retard, limitat, etc. Nu cred ca vreti sa fie mentionat electoratul prezidentiabilului vostru incordat.

Pentru ca nu vor reusi ei sa-l dea jos. Nu au reusit doua televiziuni de stiri nationale si vreo opt partide. Plus vreo cinci milioane de romani.

Iar doamna Zoe Petre vad ca sustine aceasta miscare. Va rog cititi tot articolul. E o lectie interesanta de istorie. http://nobasescuday.blogspot.com/2010/01/zoe-petre-no-basescu-day.html Dar cum justifica sustinerea acestei miscari? Ca acum 20 de ani iliescu voia sa creeze un partid-stat? Hmm. Tot doamna Zoe Petre l-a sustinut pe gewana. Care cu cine se afla-n afise? Da, ati ghicit. Cu scheletele din dulapul politicii romanesti.

Poti fi antibase si fara vreo zi speciala. Poti fi antibase, ca oricum esti degeaba.

O noua zi

Michael Buble – Feeling good

Trezit relativ devreme. Neavand ce face, am inceput sa mai lucrez putin la ce creasem aseara.

E o noua zi, e o noua viata, e un nou rasarit. Asa ar trebui sa fie orice zi. Ceva nou. Noi experiente, chiar daca aparent sunt atat de banale. Dar, uneori, nou-ul devine rutina. Atunci intervine plictiseala, nevoia acerba de un nou revelator pentru spirit.

… Sper doar sa nu ma grabesc in a cataloga un anume “nou” ce poate-l voi intalni.

Intrare in tema

Am zis sa-ncerc wordpress-ul, sa vad cum ma descurc. Daca ajungeti aici, mai mult de 99 la suta ma cunoasteti. Sunt sigur ca ati ajuns aici din plictiseala, uitandu-va la lista de mess si dand click pe link. Sa vedem ce mai vrea si asta. Nu-mi propun sa atrag vizitatori, nu-mi propun sa scriu de dragul a ce vor altii sa citeasca. Scriu ce-mi vine, ce-mi trece prin cap. Daca va place, bine. Daca nu, nu. Sincer, nu prea ma intereseaza. Nu vreau sa aud critici, oricat de constructive ar fi. Scriu fix cum vreau si atat. Sunteti niste neplatitori de bilet.

De ce-l tin la status daca nu ma intereseaza nimic? Pentru ca poate se va gasi careva care sa impartaseasca aceleasi opinii. Sau pentru ca puteti reflecta oleaca la ce am scris. Daca va avea vreo noima ce am scris, normal.

In rest… Nu voi lua video de pe alte saituri sa le pun aici. Nu ma pricep la blogging. Nu vorbesc politicos, vorbesc cum imi vine. Sunt un idiot si nu-mi pare deloc rau. Nu scriu cu diacritice. In primul rand, nu stiu daca am romana la taste. In al doilea rand, nu va consider atat de retazi incat sa nu stiti cand trebuie sa le adaugati.

Si chiar imi place cum se scrie pe wordpress, aluneca degetele mai bine.

Pupici.